Reviste radioamatori

De la primii pasi in tainele radioamatorismului este necesar a se lua la cunostinta de existenta publicatiilor in domeniu, de a rasfoi paginile cartilor, revistelor cu multi ani in urma si a parcurge majoritatea numerelor pana in prezent pentru a intelege si a progresa in activitatea acestui sport tehnico-aplicativ.

Au fost publicate reviste cu specific radiotehnic cu exemple de constructii radioamatoricesti in vederea formarii si perfectionarii noilor generatii cu apetit de a se intrece in radiocomunicatii de amator.
 
Colectia revistelor “Sport si tehnica”, “Tehnium”, “Radioamator YO”, “Radiocomunicatii si radioamatorism”, scot in evidenta majoritatea informatiilor la vremea publicarii si reinnoiesc posibilitatea tinerilor de a deveni radioamatori de la varsta copilariei, pana la cei batrani, indiferent de profesie, religie, sex sau nationalitate.

Continutul revistelor este multumitor pentru majoritatea radioamatorilor incepatori si avansati, au informatii recente, contribuie la mentinerea activitatii si sporirea numarului de membri afiliati la FRR.
 
S-au tiparit multe carti specifice radioamatorilor incepatori si avansati care au cele mai bune documentari teoretico-practice in radiogoniometrie, constructii radioreceptoare si emitatoare, antene de unde scurte si ultrascurte, traficul radioamatorului, desfasurarea concursurilor de radioamator.
 
Majoritatea cartilor tiparite au autori vestiti, maestri ai sportului in lumea radioamatorismului, ce aduc la cunostinta initierea si desfasurarea activitatii in ”Initiere in radiogoniometrie de amator”, ”Manualul radioamatorului”, ”Traficul radioamatorului”, “Vademecum pentru radioamatori”, ”Montaje pentru radioamatori”, ”Radioamatorism in unde ultrascurte”, “Antene de unde scurte si ultrascurte pentru radioamatori”, “Radioreceptia de la A la Z”, ”Expresii comentate pentru radioamatori” si se poate continua cu pagini despre radioamatori in colectia “Almanah Tehnium” editia anilor 1982-1990, ”Electronistul”, “Radiomagazin YO”.
 
Merita sa devii radioamator al oricarui club din Romania!